Comunicat de presă
Prima jumătate a anului 2022 s-a dovedit a fi o perioadă încărcată, pentru Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița, din punctul de vedere al relațiilor cu publicul. Câteva mii de persoane au trecut pragul instituției, în primele șase luni ale anului, în căutarea răspunsului la diverse întrebări privind relațiile de muncă și, mai ales, dovezile cu care să-și certifice vechimea în muncă.
Astfel, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2022, Compartimentul Monitorizare Relații de Muncă a eliberat 1781 de certificate cu informații din Revisal, care conțin informațiile din Registrul Electronic al Salariaților, privind contractele de muncă înregistrate și transmise de angajatori, după anul 2011.
Precizăm că Extrasul din Revisal, deși acceptat de diverse instituții, unde angajații trebuie să-și dovedească perioadele lucrate, nu este o adeverință de vechime. După anul 2011, doar angajatorii pot elibera adeverințe de vechime, acestea fiind și singurele luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.
Documentul se eliberează, în doar câteva ore, oricărei persoane fizice, care se prezintă la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița, cu actul de identitate și care completează o cerere tip și achită taxa de 20 de lei.
De la începutul anului, au fost eliberate și 186 de adeverințe de vechime, în baza documentelor din arhivă. Acestea dovedesc activitatea prestată de o persoană, la locul de muncă, în perioada anterioară anului 2011 și pot fi eliberate doar pentru societăți din județul Dâmbovița, din mediul privat, care se aflau în evidența instituției noastre, în perioada respectivă. Adeverințele de vechime sunt necesare persoanelor care din diverse motive nu au carnet de muncă, în care să fie consemnate perioadele lucrate.
45 de persoane și-au ridicat, în prima jumătate a anului în curs, carnetul de muncă, de la sediul ITM Dâmbovița, iar, în prezent, în arhivele instituției noastre mai există un număr de peste 6600 de carnete de muncă nerevendicate. Acestea pot fi eliberate titularilor, la solicitarea acestora, în baza prezentării la ghișeele instituției, cu actul de identitate. Reamintim că aceste documente sunt principalele în măsură să certifice vechimea persoanelor care au lucrat, înainte de anul 2011.
Mai multe informații puteți obține apelând numărul de telefon 0245/612 021, accesând site-ul https://www.inspectiamuncii.ro/web/itm-dambovita/ sau scriind pe e-mailul instituției, itmdambovita@itmdambovita.ro.