În perioada 1 – 14 decembrie a.c., structurile de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Mircea cel Bătrân” Dâmboviţa au acţionat pentru asigurarea şi menţinerea unui climat normal de ordine şi siguranţă civică pentru cetăţenii judeţului Dâmboviţa. Au fost aplicate 101 sancţiuni contravenţionale, dintre care 43 de avertismente scrise şi 58 de amenzi al căror cuantum este de 16.250 lei. Cele mai multe dintre acestea au fost aplicate în mun. Târgovişte, mun. Moreni şi în localităţile Titu şi Pucioasa. Majoritatea sancţiunilor contravenţionale au vizat în mod deosebit „săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să tulbure ordinea şi linştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora”, „provocarea sau participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice”, precum şi „consumul de băuturi alcoolice în locuri publice (drumuri publice, parcuri, mijloace de transport în comun, autogări, gări, etc)”. COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA