3 mai 2024
Să nu iasă cu scandal! Vrei, nu vrei, faci Revelionul cu jandarmii!

Să nu iasă cu scandal! Vrei, nu vrei, faci Revelionul cu jandarmii!

În perioada 31 decembrie 2011 – 2 ianuarie 2012 peste 180 de jandarmi vor executa misiuni pentru asigurarea şi menţinerea unui climat normal de ordine şi siguranţă publică pe raza judeţului Dâmboviţa, fiind pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor. Pentru ca trecerea dintre ani să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, patrulele Jandarmeriei vor fi prezente în mijlocul cetăţenilor 24 de ore din 24, prin misiunile executate urmărindu-se soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite de la aceştia. În noaptea de revelion jandarmii dâmboviţeni vor coordona şi vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul spectacolului în aer liber organizat în Piaţa Tricolorului din mun. Târgovişte. În această misiune vor fi angrenate efective din cadrul Jandarmeriei, Poliţiei, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi Poliţiei Locale. Pentru a evita producerea unor evenimente nedorite solicităm dâmboviţenilor care participă la petrecerea de Revelion în aer liber să manifeste un comportament adecvat, să respecte recomandările organizatorilor, să coopereze cu forţele de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură. În cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială sau le este tulburată liniştea, cetăţenii pot să solicite sprijinul forţelor de ordine din zonă sau să sesizeze orice încălcare a legii prin intermediul numărului unic de urgenţă de urgenţă 112. COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial