2 mai 2024
IMAGINI EXCLUSIVE! Vezi AICI ce a declarat Ion Stan după ce a ieşit de la DNA!

IMAGINI EXCLUSIVE! Vezi AICI ce a declarat Ion Stan după ce a ieşit de la DNA!

DNA informează că a început urmărirea penală a deputatului Ion Stan, acuzat de trafic de influenţă, după ce acesta a cerut, de la un om de afaceri care l-a denunţat, 130.000 de lei pentru cheltuieli din campania electorală, în schimbul influenţei pentru obţinerea unor contracte.

În acelaşi dosar, este urmărit penal şi şoferul deputatului, Florin Sarca, pentru complicitate la trafic de influenţă.

Deputatul – care a fost audiat joi, timp de mai multe ore, la sediul DNA, Structura Centrală – a primit interdicţie de a părăsi ţara 30 de zile, precizează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Potrivit unui comunicat remis joi seară de DNA, în ordonanţa de începere a urmăririi penale se arată că exista date şi indicii temeinice că Ion Stan, în perioada 12-14 noiembrie 2012, a pretins de la un denunţător 130.000 lei, bani destinaţi pentru achiziţionarea combustibilului necesar unor autoturisme ce urmau a fi folosite în cursul campaniei electorale, precum şi pentru achiziţionarea unor produse alimentare ce urmau a fi împărţite în preajma alegerilor parlamentare.

Deputatul, susţin procurorii, a pretins banii lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unor funcţionari cu putere de decizie, în vederea înlesnirii derulării unor contracte în curs, precum şi pentru obţinerea unor noi contracte de lucrări de către firmele controlate direct sau indirect de denunţător.

În zilele de 16, 19, 21 şi 22 noiembrie 2012, Stan a primit, prin intermediul lui Florin Sarca, patru tranşe a câte 15.000 lei fiecare, o parte din bani fiind folosiţi pentru achiziţionarea unor materiale de promovare ce urmau a fi împărţite în campania electorală.

“La data de 22 noiembrie 2012, persoanelor învinuite li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La aceeaşi dată, procurorii au luat faţă de învinuitul Stan Ion măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile”, se mai precizează în comunicatul DNA.

Deputatul PSD Ion Stan a declarat joi, la ieşirea de la DNA, că nu a fost ridicat de ofiţerii anticorupţie, ci s-ar fi prezentat de bună voie, răspunzând astfel unei citaţii emise de anchetatori şi urmând să revină vineri, pentru a da o declaraţie în dosarul penal în care este cercetat.

“Este vorba despre un denunţ pentru trafic de influenţă. Urmează să revin mâine (vineri – n.r.), pentru a se prezenta documentele care sunt în dosar şi să fac declaraţiile de vigoare. Am răspuns citaţiei de a veni astăzi (joi – n.r.) la DNA, mâine voi veni din nou, pentru că eu consider că sunt nevinovat. Nu e vorba decât de trafic. (…) Nu vreau să vă spun nimic până mâine. Nu am promis nimănui nimic, nu am promis la nimeni”, a arătat demnitarul.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Stan este suspectat de fapte de corupţie şi că în cazul său nu a fost organizat un flagrant.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial