28 martie 2024
Iarnă grea la munte! Uite ce a păţit această familie din Bucureşti

Iarnă grea la munte! Uite ce a păţit această familie din Bucureşti

FotoO familie aflată în dificultate în Masivul Montan Bucegi a fost sprijinită de jandarmii montani.

În urma unui apel telefonic prin S.N.U.A.U. 112, un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Montan Ordine Publică Zănoaga a intervenit în zona “Dichiu” din Masivul Montan Bucegi în sprijinul unor persoane care se aflau în dificultate.

Turiștii au plecat cu autoturismul din Bucureşti, pe DJ 713 Cuibul Dorului-Piatra Arsă și intenționau să ajungă la un loc de cazare din zona Peştera. La un moment dat, nu au mai putut continua deplasarea cu autovehiculul, din cauza stratului de zăpadă format pe drumul principal .

În urma acțiunii jandarmilor montani de la Postul Zănoaga, cei patru turiști, doi adulţi şi doi copii din Municipiul Bucureşti, au fost sprijinți să deblocheze autovehiculul și au fost însoțiți în condiții de siguranță până în zona Peştera, în prezent fiind în afara oricărui pericol.

***

Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă 112” sau numerele de telefon 0749.058037/ 0749.034639 pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

AL I.J.J. DÂMBOVIŢA

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial