Rezultatele unei acțiuni desfășurate de polițiștii dâmbovițeni În ziua de 30 august 2010, lucrătorii Biroului de Poliție Voinești, în timp ce executau o acțiune pe raza localității, au oprit în trafic pentru control, o autoutilitară care transporta pâine, condusă de C. Valeriu, de 45 de ani, din municipiul Târgoviște. Cu ocazia verificărilor efectuate de lucrători din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor cu sprijinul comisarilor Gărzii Financiare, în interiorul autoutilitarei a fost identificată cantitatea de 673 de pâini, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta facturi fiscale, care urmau să fie comercializate pe raza comunelor Tătărani, Voinești și Gemenea de o societate comercială cu sediul în municipiul Târgoviște, administrată de M. Cosmin. Totodată, în urma verificărilor, a rezultat că C. Valeriu a comercializat în dimineața aceleiași zile, către trei agenți economici din comuna Tătărani, cantitatea de 404 pâini, în valoare de 247 de lei, fără a elibera facturi fiscale și chitanțe. În cauză s-a luat măsura sancționării contravenționale a societății comerciale cu amendă în valoare de 3.000 de lei, confiscarea celor 673 de pâini, a sumei de 247 de lei și a autoutilitarei în valoare de aproximativ 3000 de euro, conform art. 14 lit. ”e” din OG 12/2006 modificată prin OUG 93/2009. COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE