17 mai 2024

Anchetă cu (ne)lămuriri! ASCULTAŢI DECLARAŢIILE MARTORILOR!

Minor decedat în urma căderii dintr-o căruță În ziua de 28 august 2010, în jurul orei 17:15, Poliția Orașului Fieni a fost sesizată de către medicul de gardă al Spitalului Orășenesc Pucioasa, că în jurul orei 16:30, la camera de gardă, a fost prezentat de către mama sa, un minor cu multiple plăgi la nivelul capului, decedat. La fața locului s-a prezentat echipa operativă constituită la nivelul Poliției Orașului Fieni, care a stabilit următoarele: În ziua de 28 august 2010, P. Ionuț-Cătălin, de 19 ani, M. Nicolae, de 18 ani și P. Victoria, de 38 de ani, împreună cu fiul acesteia, P.A.M., de 2 ani, toți din orașul Fieni, s-au deplasat cu o căruță tractată de un cal, într-un cartier al orașului Fieni, cu scopul de a sustrage componente din fier de la instalațiile de transport ale unei societăți comerciale. După ce au sustras un număr de șapte contragreutăți întinzător bandă transportoare, le-au încărcat în căruță, iar în momentul în care s-au pus în mișcare pe un drum în pantă și cu denivelări, căruța s-a răsturnat, iar încărcătura metalică a căzut peste minorul P.A.M., provocându-i decesul. P. Victoria a luat cadavrul minorului și s-a deplasat cu un autoturism la Spitalul Orășenesc Pucioasa, urmând ca acesta să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală Dâmbovița, în vederea efectuării necropsiei. Ulterior, în jurul orei 21:10, Poliția Orașului Pucioasa a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112, de I. Ana, asistent la Spitalul Orășenesc Pucioasa, că P. Cătălin, tatăl minorului, a luat din spital cadavrul minorului decedat. Cu ocazia deplasării la fața locului, lucrătorii Poliției Orașului Pucioasa au stabilit că P. Cătălin nu se mai afla la spital, motiv pentru care au fost înștiințați telefonic lucrătorii Poliției Orașului Fieni, care au procedat la identificarea persoanei în cauză și recuperarea cadavrului, care a fost transportat în cele din urmă la morga Serviciului de Medicină Legală. Din verificările efectuate, a reieșit faptul că angajații Serviciului de Medicină Legală sau ai Spitalului Orășenesc Pucioasa nu au fost agresați de P. Cătălin, elementele constitutive ale infracțiunii de ”ultraj” nefiind întrunite în acest caz. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 178 și 208, 209 Cod Penal, precum și art. 27 din Legea nr. 104/2003, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa, cu propuneri procedurale. COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial