20 aprilie 2024

Şi-au construit un viitor strălucit – DOSAR PENAL PENTRU FURT!

PRINŞI DE JANDARMI LA FURAT DE CĂRĂMIDĂ Joi, 3 februarie a.c., o patrulă din cadrul Jandarmeriei Dâmboviţa, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, a fost sesizată telefonic despre faptul că mai multe persoane au pătruns în incinta unei societăţi comerciale de pe raza localităţii IL Caragiale şi sustrăgeau cărămidă aferentă unor clădiri. În urma aplicării procedurilor legale de intervenţie şi a verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei 4 autori cu vârstă cuprinsă între 37 şi 43 de ani au pătruns fără drept în incinta societăţii comerciale de unde au sustras aproximativ 350 bucăţi de cărămidă, pe care le-au încărcat în două atelaje hipo cu intenţia de a le utiliza în gospodărie. *** Persoanelor în cauză le-au fost întocmite actele procedurale premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, acestea fiind susceptibile de săvârşirea infracţiunii de furt calificat, actele fiind înaintate pentru continuarea cercetărilor structurilor abilitate. COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE AL IJJ DÂMBOVIŢA

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial