3 mai 2024

Hulubeşti – Biciclist accidentat de un şofer neatent!

accgr1Polițiștii rutieri recomandă bicicliștilor să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie pentru a reduce gradul de implicare în accidente de circulaţie

Polițiștii din Găești au fost sesizați că pe DJ 702 A, pe raza localității Hulubești s-a produs un accident de circulaţie, soldat cu rănirea unei persoane.

Din cercetări a reieşit că un conducător auto de 50 de ani, din Ludești, în timp ce efectua manevra de depășire a unui biciclist, nu a păstrat o distanță laterală suficientă față de acesta, acroșându-l și accidentându-l ușor.

De asemenea, pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 66 de ani, în timp ce se deplasa pe bicicletă pe raza municipiului Târgoviște, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă, rănindu-se ușor.

Biciclistul a fost testat cu aparatul etilotest, prezentând o alcoolemie de 1.08 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cele două victime au fost transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Pentru prevenirea implicării în accidente rutiere, poliţiştii le recomandă bicicliştilor:

Respectaţi cu stricteţe regulile de circulaţie atât pentru siguranţa dumneavoastră cât şi pentru a celorlalte categorii de participanţi la trafic.

În situaţia în care aţi consumat alcool, nu vă deplasaţi pe bicicletă.

Semnalizaţi din timp şi vizibil orice schimbare a direcţiei de deplasare.

Manifestaţi atenţie sporită în zona intersecţiilor. Opriţi-vă la colţul străzilor pentru a vă asigura că puteţi continua deplasarea în condiţii de siguranţă.

Concentraţi-vă permanent asupra traficului. Nu ascultaţi muzică şi nu vorbiţi la telefonul mobil în timp ce vă deplasaţi cu bicicleta.

Fiţi vizibili în trafic! Purtaţi haine de culori aprinse, care vă pun în evidenţă atunci când folosiţi bicicleta, iar noaptea, dacă nu puteţi evita călătoria, este recomandat să purtaţi o vestă reflectorizantă.

Dotaţi-vă bicicleta cu o semnalizare corespunzătoare şi folosiţi pistele destinate bicicliştilor.

Verificaţi starea tehnică a bicicletei (întotdeauna, înainte de plecare, faceţi o scurtă verificare privind starea corespunzătoare a anvelopelor, funcţionarea frânelor, a avertizorului sonor şi a sistemului de iluminare).

telrAcțiuni pentru siguranța cetățenilor

În ultimele 24 de ore, 275 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, dintre care 227 de la ordine publică și 27 de la rutieră au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

Pe parcursul zilei trecute, au fost sesizate 21 de infracțiuni, din care 5 contra persoanei și 7 contra patrimoniului.

Pentru abaterile de la normele contravenționale, polițiștii au aplicat 203 amenzi în valoare totală de 39.560 de lei și au reținut 5 permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare.

Trei persoane au fost surprinse în timp ce comiteau infracțiuni, iar o persoană dată în urmărire la nivel național a fost depistată.

Poliţia dâmboviţeană atrage atenţia deţinătorilor legali de arme letale şi neletale supuse autorizării cu privire la obligativitatea prelungirii valabilităţii permisului de armă, înainte de expirarea acestuia

Poliţiştii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare au organizat o acţiune pe raza de competență, pe linia verificării respectării prevederilor legale privind armele şi muniţiile.

Poliţiştii au descoperit la domiciliul unui bărbat de 45 de ani, din Gura Foii, un pistol de autoapărare cu gaze, supus autorizării.

În urma verificărilor efectuate a reieşit că, deşi valabilitatea permisului de port armă era expirată, acesta nu a predat pistolul la un armurier autorizat, în conformitate cu prevederile legale.

Pe numele lui, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, iar arma şi cartuşele aferente au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Totodată, faţă de acesta s-a dispus măsura anulării dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor neletale supuse autorizării.

www.mariusbuga.ro_images_etilotest1Cercetați de polițiști pentru comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice

Polițiștii Serviciului Rutier au depistat un bărbat de 38 de ani în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Târgoviște, deși se afla sub influența alcoolului.

Conducătorul auto a refuzat atât testarea cu etilotestul, cât și prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.

De asemenea, polițiștii din Moreni au depistat un tânăr de 23 de ani în timp ce conducea un moped pe DN 72, pe raza localității I. L. Caragiale, deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că mopedul condus nu era înregistrat în circulație, potrivit legii.

Pe numele celor doi, polițiștii au întocmit dosare penale pentru comiterea de infracțiuni la regimul rutier.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial