lun. dec. 23rd, 2024

HRAMUL MÂNĂSTIRII VIFORÂTA DE LÂNGĂ TÂRGOVIȘTE

Cu ocazia hramului Mânăstirii Viforâta, marți, 23 aprilie 2024, obștea monahală a vechii ctitorii voievodale s-a bucurat de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon. La Sfânta Liturghie au luat parte numeroși credincioși din localitățile din jur, domnul Niculae Vlăduț, Primarul Comunei Aninoasa și doamna Silviana Marin, Managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște.

Înaltpreasfinția Sa a evocat, în cuvântul său de învățătură, personalitatea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, pildă de sfințenie și de curaj din primul mileniu creștin, care se constituie peste veacuri într-un reper de rodnică mărturisire a credinței și de vitejie creștină, dar și un simbol al tinereții duhovnicești. De la el învățăm că întotdeauna avem datoria de a lupta cu răul și de a-l birui, iar cine se situează de partea credinței și a adevărului depășește toate obstacolele și provocările vieții.

Mitropolitul Nifon a subliniat importantul rol duhovnicesc al Mânăstirii Viforâta pentru credincioșii din Eparhia noastră, dar și relevanța sa istorică și culturală, ca veche ctitorie voievodală.

La finalul sfintei slujbe, Înaltul Ierarh a vizita muzeul mânăstirii, unde a discutat cu domnul primar Niculae Vlăduț despre începerea lucrărilor de extindere și de modernizare a acestuia.

Chiriarhul nostru a fost însoțit de Pr. dr. Ionuț Adrian Ghibanu, Vicar Eparhial și de Pr. Victor Drăghicescu, Exarh al mânăstirilor.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI