19 aprilie 2024

Haosul din transportul dâmboviţean, în atenţia staff-ului Consiliului Judeţean!

www.mariusbuga.ro_images_autobuzComunicat de presă

Întâlnire la sediul CJD cu reprezentanții societăților de transport public de persoane

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, Administratorul Public al județului, Alexandru Oprea și Vicepreședintele Adrian Dumitru s-au întâlnit astăzi, 22 aprilie, la sediul instituției cu reprezentanții societăților ce desfășoară activități de transport public de persoane prin curse regulate în județ.

Întâlnirea de astăzi a fost organizată în urma numeroaselor apeluri lansate de președintele Adrian Țuțuianu către transportatori, în scopul derulării în condiții legale și de siguranță a transportului de persoane din Județul Dâmbovița. În ultimele luni, au fost constatate mai multe deficiențe, dintre care amintim: efectuarea serviciului de transport persoane cu alte autovehicule decât cele prevăzute în documentația de licitație – și care nu sunt înscrise în caietele de sarcini, nerespectarea numărului de curse și a orarului de desfășurare a acestora, nerespectarea itinerarului sau a stațiilor finale ale mai multor trasee din municipiul Târgoviște, mai ales ale traseelor a căror ultimă stație sunt Autogara AITT și Autogara Mondotrans, utilizarea de mijloace de transport care prezintă probleme tehnice, folosirea de mijloace de transport cu capacitate mai mică decât aceea prevăzută inițial.

Șeful administrației județene a subliniat necesitatea adoptării unei conduite adecvate din partea tuturor transportatorilor de persoane în relația cu cetățeanul, adăugând că activitatea de transport va fi monitorizată în continuare de către colective mixte de control iar, în cazul nerespectării condițiilor legale, vor fi aplicate sancțiuni corespunzătoare.

Reamintim faptul că, din cauza abaterilor grave constatate, pe ordinea de zi a ședințelor ordinare de consiliu județean din datele de 3 iulie 2014 și 26 martie 2015, s-a propus spre aprobare retragerea unor licențe de transport persoane prin curse regulate pe traseul: 116 Găeşti – Valea Mare – Ludeşti, ce face parte din ”Programul de transport judeţean 2014 – 2019”.

Biroul de presă al Consiliului Județean Dâmbovița

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial