COMUNICAT DE PRESĂ
„Ultrașii” USL recurg la vandalisme și amenințări
Un fapt deosebit de grav în ceea ce privește încălcarea legii, în contextul campaniei electorale pentru Alegerile locale din iunie 2012, s-a petrecut în ziua de 24 mai, în localitatea Gura Foii.
Ilie Dragoș Nicolae, domiciliat în această comună, activist USL, în cadrul unei acțiuni electorale de intimidare, a devastat ferma doamnei Badea Maria, soacra candidatului PDL la funcția de primar la Gura Foii. Mai mult decât atât, femeia a primit de la acesta un pachet generos de înjurături și amenințări. La scurt timp după săvârșirea faptei, Ilie Dragoș, împreună cu Niță Cosmin și alți trei locuitori ai comunei, au intrat în gospodăria lui Stegaru Fabian Constantin, membru PDL, pe care l-au amenințat că-l omoară dacă nu încetează propaganda electorală în favoarea PDL. Pentru a fi și mai convingători în amenințarea lor, la plecare i-au luat și porcul din coteț.
Tot în ziua de 24 mai, o altă încălcare a legii a fost semnalată în comuna Cojasca. Aici, primarul Gheorghe Victor a refuzat să-i pună la dispoziție reprezentantului organizației locale PDL Cojasca copii după listele electorale permanente. Micu Nicolae, președintele organizației PDL Cojasca și candidatul propus de această formațiune la funcția de primar, a înregistrat la primărie solicitarea de punere la dispoziție a copiilor de pe listele electorale permanente.
Pentru toate aceste abateri de la lege, PDL Dâmbovița a depus sesizări la Biroul Electoral Județean cu solicitarea ca acestea să fie comunicate și Inspectoratului Județean de Poliție, Biroului Electoral de Circumscripție Gura Foii și Instituției Prefectului Dâmbovița.
Departamentul juridic al PDL Dâmbovița