TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Găeşti – Oamenii legii NU fac blat cu infractorii

În cadrul unor acţiuni organizate pe raza judeţului de către poliţişti din cadrul Serviciului Investigarea Fraudelor, în colaborare cu reprezentanţi ai Gărzii Financiare Dâmboviţa şi Inspectoratului Teritorial de Muncă, au fost efectuate controale la mai multe societăţi comerciale din localităţile Pietrari, Bărbuleţu, Voineşti, Izvoare, Poiana.

S-au constatat trei infracţiuni la legea privind drepturile de autor, totodată poliţiştii aplicând sancţiuni contravenţionale în valoare de 3000 de lei, pentru nerespectarea H.G 870/2009, privind activităţile specifice jocurilor de noroc tip „slot-machine”.

De asemenea, în urma unor controale în domeniul comercilaizării produselor de panificaţie, poliţiştii au aplicat 5 sancţiuni contravenţionale, conform Legii 12/1990, în valoare totală de 6000 lei, fiind ridicate în vederea confiscării 725 de pâini.

Şi traficul rutier a fost în vizorul poliţiştilor. Aceştia au avut o prezenţă activă pe drumurile publice din judeţ, fiind reţinute 8 permise de conducere pentru încălcări ale normelor rutiere precum: neacordarea de prioritate pietonilor, conducere sub influenţa alcoolului.

Exemple:

1. În ziua de 19 ianuarie 2013, un echipaj de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti a efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism care circula pe raza comunei Ludeşti. La volanul maşinii a fost identificat D.M., de 11 ani, din localitate, în urma verificărilor efectuate stabilindu-se că autoturismul îi fusese încredinţat de cătrte tatăl său, în vârstă de 38 de ani. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal.

2. În ziua de 20 ianuarie, a fost depistat numitul D.I., de 35 de ani, din oraşul Găeşti, în timp ce conducea un autoturism pe strada „13 Decembrie”, fără a poseda permis de conducere. Pe numele acestuia, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis (O.U.G 195/2002).

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.