Astăzi, începe Bacalaureatul pentru o generație cu totul specială: elevii care au inaugurat clasa pregătitoare în România și care, la mijlocul liceului, au fost nevoiți să învețe din fața ecranelor, în plină pandemie.
Sunt elevii care în 2012 pășeau pentru prima dată într-o „clasă 0”, o reformă contestată la vremea ei. Au crescut într-un sistem în continuă schimbare — cu manuale întârziate, programe modificate din mers și o digitalizare adesea mai mult declarativă decât reală.
Iar în 2020, când abia învățau ce înseamnă viața de licean, școala li s-a mutat acasă. Unii n-au avut tablete, alții n-au avut semnal. Au învățat cu camerele închise, au dat teze online, au pierdut colegi — poate nu de tot, dar sigur pentru o vreme.
Acum sunt la linia de start a celui mai important examen din învățământul preuniversitar românesc. Sunt, poate, mai obosiți decât ar fi trebuit, dar și mai puternici decât cred.
Indiferent de rezultate, această generație merită nu doar să fie evaluată, ci și înțeleasă. Pentru că a fost, de la început până la sfârșit, un test — nu doar pentru elevi, ci și pentru școala românească.
