26 aprilie 2024
GATA LISTA! Vezi AICI candidaţii PSD Dâmboviţa pentru Senat şi Camera Deputaţilor!

GATA LISTA! Vezi AICI candidaţii PSD Dâmboviţa pentru Senat şi Camera Deputaţilor!

PSD Dâmboviţa şi-a ales, seara trecută, candidaţii ce se vor lupta în alegerile din 9 decembrie pentru fotoliile de senator şi deputat!

SENAT

În Colegiul nr. 1 Fieni-Pucioasa-Voineşti, conf.univ.dr. Badea Leonardo este cel care are toate şansele să câştige.

230 de colegi de partid au votat pentru susţinerea sa, în timp ce patru s-au împotrivit.

În Colegiul nr. 3 Găeşti-Titu-Răcari, Valentin Calcan ţinteşte un nou mandat de senator.

Un numar de 148 de pesedişti au votat pentru desemnarea sa, în timp ce 86 au spus că sunt împotrivă.

Deputatul Ion Dumitru ar fi vrut şi el acest colegiu, dar a obţinut numai 90 de voturi pentru şi 144 de voturi contra.

CAMERA DEPUTAŢILOR:

În Colegiul nr. 2 Pucioasa se va bate Rovana Plumb, ministrul Mediului.

Plumb a obţinut 189 voturi pentru candidatură şi 33 de voturi împotrivă.

Deputatul Gheorghe Ana şi-ar fi dorit acest colegiu, dar colegii de partid au votat în majoritate pentru Plumb.

Surpriză sau nu, Colegiul nr. 3 Voineşti îi revine tot deputatului Ion Stan!

Fostul preşedinte al PSD Dâmboviţa s-a ales cu 157 de voturi pentru şi 67 împotrivă.

În Colegiul nr. 5 Moreni a fost trimis în bătălia electorală Stanciu Zisu.

Zisu a primit 214 voturi pentru şi 15 împotrivă.

În Colegiul nr. 7 Titu Ionuţ Cristian Săvoiu se va bate pentru un mandat de deputat.

Surpriză şi în Colegiul nr. 8 Găeşti! Carmen Ileana Moldovan este cea care vrea să convingă electoratul să o trimită în Camera Deputaţilor.

155 de social-democraţi au spus DA pentru candidatura acesteia, iar 64 s-au împotrivit.

Moldovan l-a scos din cursă pe afaceristul Marius Lupoiu

foto – Jurnal de Dâmboviţa

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial