25 aprilie 2024
Garda de Mediu Dâmboviţa, activitate deloc vizibilă!

Garda de Mediu Dâmboviţa, activitate deloc vizibilă!

Garda Naţională de Mediu este un corp specializat de inspecţie şi control, ce funcţionează în subordinea Ministerului Mediului şi Pădurilor, activitatea sa fiind reglementata de HG 112/2009. Garda Naţională de Mediu este responsabilă de asigurarea controlului implementării profesioniste, uniforme şi integrate a politicii Guvernului de aplicare a legislaţiei naţionale armonizate cu cea comunitară în domeniul protecţiei mediului.

Garda Naţională de Mediu are atribuţii în aplicarea politicii Guvernului în materia prevenirii, constatării şi sancţionării încălcării prevederilor legale privind protecţia mediului, inclusiv a nerespectării reglementărilor prevăzute în legile specifice domeniului controlului poluării industriale şi managementului riscului, substanţelor şi preparatelor periculoase, biodiversităţii şi ariilor naturale protejate, fondului de mediu şi altor domenii prevăzute de legislaţia specifică în vigoare.

Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu are în subordine 8 comisariate regionale organizate ca direcţii generale, instituţii cu personalitate juridică, a căror structură organizatorică include în total 41 de comisariate judeţene, Comisariatul Municipiului Bucureşti şi Comisariatul Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării”.

Comisariatele judeţene şi Comisariatul Municipiului Bucureşti sunt organizate ca servicii în cadrul comisariatelor regionale de care aparţin. Comisariatul Judeţean Dâmboviţa al Gărzii Naţionale de Mediu îşi desfăşoară activitatea cu următoarea structură de personal:

– 1 prim comisar; – 15 comisari organizaţi în 7 echipe de control (1 comisar este în concediu pentru creşterea copilului); – 1 expert Planul de controale pentru anul 2012, aprobat de Comisarul General, întocmit în baza normelor tehnice de organizare şi desfăşurare a activităţilor de inspecţie şi control în domeniul protecţiei mediului, prevede realizarea unui număr total de 1974 controale, din care 588 controale planificate la agenţi economici de tip A, B şi C şi 1386 controale neplanificate.

În perioada ianuarie – mai 2012 s-au realizat un număr total de 752 controale (38,1 % din plan), din care 260 controale planificate (44,2 % din plan) şi 492 controale neplanificate (35,5 % din plan), fiind aplicate 140 sancţiuni contravenţionale, din care 115 avertismente şi 25 amenzi cu o valoare totală de 234200 lei.

Au fost verificaţi cu ocazia controalelor planificate un număr de 260 agenţi economici, din care 25 de tip A, 224 de tip B şi 11 de tip C. S-au aplicat un număr total de 15 sancţiuni contraventionale, din care 7 avertismente si 8 amenzi, cu o valoare totală de 12500 lei. În urma efectuării celor 492 controale neplanificate s-au aplicat 125 sancţiuni contravenţionale, din care 108 avertismente şi 17 amenzi cu o valoare totală de 221700 lei.

Cele 25 de amenzi au fost aplicate astfel: 17 amenzi persoanelor juridice, 5 amenzi persoanelor fizice şi 3 amenzi administraţiilor publice locale. Din cele 25 de amenzi aplicate 4 nu au fost achitate în termenul legal şi au fost comunicate administraţiilor financiare în vederea executării silite, una a fost contestată iar 2 au fost achitate şi contestate ulterior. În cadrul controalelor neplanificate au fost dispuse un număr de 14 controale tematice (arderi mirişti, Legea picnicului, microhidrocentrale, arii protejate, instalaţii mari de ardere, gestiune deşeuri – Legea 211/2011, export import deşeuri – operaţiunea Demeter II, anvelope uzate, deşeuri pesticide, instalaţii sub incidenţa directivei Seveso II, deşeuri animaliere, salubrizare cursuri apă şi colectare selectivă la instituţii publice – Legea 132/2012). Cu această ocazie s-au efectuat un număr de 331 controale.

Cu ocazia controlului tematic privind salubrizarea cursurilor de apă au fost verificate un număr de 49 administraţii publice locale, s-au identificat un număr de 36 locaţii unde se aflau depozite necontrolate de deşeuri, cu o suprafaţă totală de 6034 mp şi s-a dispus curăţirea amplasamentelor depistate. S-au aplicat 2 avertismente Primăriei Brăneşti şi Primăriei Băleni. În ceea ce priveşte controlul tematic referitor la colectarea selectivă a deşeurilor reciclabile în instituţiile publice, s-au efectuat un număr de 119 controale. S-au colectat selectiv 11302,7 kg deşeuri reciclabile (hârtie, sticlă, plastic) din care s-au valorificat 7148,8 kg. Pentru neîndeplinirea în totalitate a obligaţiilor prevăzute de Legea 132/2010 privind colectarea selectivă a deşeurilor reciclabile în instituţiile publice, au fost sancţionate cu avertisment un număr de 48 primării, 37 unităţi de învăţământ şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa.

Ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a Legii 54/2012 – Legea picnicului, a fost întocmit, împreună cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, Planul comun de acţiune privind conştientizarea cetăţenilor asupra respectării prevederilor Legii picnicului. S-au organizat echipe mixte de control şi s-a luat legătura cu reprezentanţii administraţiilor publice locale pe teritoriul cărora există zone de afluenţă publică consacrate (zone în care publicul obişnuieşte să petreacă ocazional timpul liber) în vederea amenajării, acolo unde este posibil, de zone special amenajate pentru activităţile de picnic sau de zone indicate pentru activităţile de picnic. Până în prezent s-au desfăşurat un număr de 14 acţiuni de conştientizare la Dragomireşti – zona Hanul Logofătului, Moreni – zona Nisipoasa şi DN 71 Glod – Cota 1000.

În perioada ianuarie – mai 2012 au fost înregistrate şi s-au soluţionat un număr de 73 petiţii şi sesizări. Dintre acestea 50 de petiţii şi sesizări au fost adresate direct Comisariatului Judeţean Dâmboviţa al Gărzii Naţionale de Mediu, 14 au fost redirecţionate în vederea verificării şi soluţionării de la Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu, 4 de la Agenţia de Protecţia Mediului Dâmboviţa, 2 de la Ministerul Mediului şi Pădurilor şi câte una de la Instituţia Prefectului Judeţul Dâmboviţa, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa şi Comisariatul Regional Argeş al Gărzii Naţionale de Mediu. Un număr de 5 sesizări au fost redirecţionate către Direcţia de Sănatate Publică Dâmboviţa, Primăria Titu, Primăria Târgovişte (2) şi Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Dâmboviţa, aspectele reclamate nefăcând obiectul de activitate al Comisariatului Judeţean Dâmboviţa al Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor în teren un număr de 5 sesizări s-au dovedit neîntemeiate.

S-au înregistrat un număr de 8 poluări accidentale din care 2 au afectat factorul de mediu apă iar 6 au afectat factorul de mediu sol. Din cele 8 poluări accidentale, 5 s-au datorat tentativei de furt şi 3 coroziunii conductelor. 6 poluări au fost provocate de conducte aparţinând SC Conpet SA iar 2 aparţin SC OMV Petrom SA. S-au aplicat 3 sancţiuni contravenţionale SC Conpet SA, în valoare totală de 68500 lei. În toate cazurile s-au dispus măsuri de remediere a avariilor şi de refacere a mediului afectat. O situaţie deosebită s-a produs în data de 28.02.2012, în comuna Bucşani, când persoane necunoscute au avariat (tăiat) conducta de transport ţiţei Ø 103/4 inch Silişte – Ploieşti, în câmp la cca 800 m de Parcul Tratare OMV Petrom. S-au deversat cca 5 tone ţiţei într-un canal de desecare pe o distanţă de cca 200m.

Echipele SC Conpet SA Ploieşti împreună cu SC Envirotech Constanţa au intervenit pentru remedierea avariei şi limitarea scurgerilor de ţiţei. S-au montat baraje de reţinere, cordoane absorbante şi material absorbant la ieşirea din canal în râul Ialomiţa, aval pod Bucşani, aval şi amonte pod Marcesti, sat Cătunu, aval şi amonte pod Cătunu.

PRIM COMISAR, Mihail DRUGĂ

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial