Găeștiul, lider județean în investițiile pentru sănătate: peste 19 milioane de euro pentru modernizarea Spitalului Orășenesc

GĂEȘTI. Administrația locală din Găești anunță investiții record în sistemul medical, care depășesc 19 milioane de euro, bani proveniți atât din fonduri europene, cât și din bugetul local.
„Sănătatea este și va rămâne principalul nostru obiectiv. Am investit masiv pentru ca locuitorii din Găești să beneficieze de cele mai bune condiții medicale”, au declarat reprezentantii Primariei.
Potrivit acestuia, peste 18,5 milioane de euro au fost atrași din fonduri europene, iar 600.000 de euro au provenit din bugetul local. Rezultatul este un spital modern, echipat la standarde înalte și pregătit să concureze cu unități medicale de top din România.
Pe lângă modernizarea aparaturii și a condițiilor de cazare pentru pacienți, administrația a construit și un bloc de locuințe pentru cadrele medicale, care oferă 12 apartamente complet utilate. „Mulți medici își doresc să vină la Găești. Avem o echipă profesionistă – medici, asistente și infirmiere – în care am încredere deplină”, a adăugat managerul orasului.
În următoarea lună, în cadrul Spitalului Orășenesc Găești vor fi puse în funcțiune aparatele CT și RMN de ultimă generație, investiții care vor contribui la îmbunătățirea diagnosticării și tratamentului pacienților.
La prezentarea noilor dotări au fost prezente și personalități locale și județene, cărora primarul le-a mulțumit pentru sprijinul acordat.
„Îi invit pe toți găeștenii să vizioneze materialul video dedicat acestor investiții. Sunt convins că vor fi mândri de ceea ce s-a realizat în orașul nostru”, a transmis Grigore Gheorghe la finalul evenimentului.






