Luni, 19 iulie, începând cu ora 5.00 se vor executa în Găeşti servicii de pulverizare aeriană de dezinsecție, cu avionul pentru combaterea populațiilor de insecte vectoare de maladii transmisibile şi generatoare de disconfort, insecte zburătoare și târâtoare – căpușe, țânțari, muște etc. Acțiunea este comandată de Primăria Găeşti, acoperă tot orașul, iar costul operațiunii este de 41.500 lei
Posesorii de familii de albine şi de animale sensibile trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a evita orice tip de incident. Găeștenii sunt asigurați că tratamentele se vor aplica de către operator în condiții corespunzătoare, respectând prevederile legale de protecție a mediului, a sănătății și securității populației.