TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Furturile din locuinţe, în atenţia poliţiştilor târgovişteni

Acțiune pentru prevenirea furturilor din locuințe

Poliţiştii de la structura de analiză şi prevenire a criminalităţii şi cei din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au organizat o acțiune pentru informarea cetățenilor de pe raza municipiului, cu privire la principalele modalități prin care aceștia pot evita să devină victimele unor infracțiuni de furt din locuință.

Poliţiştii au distribuit pliante pe care erau consemnate o serie de recomandări și au discutat cu persoanele întâlnite, informându-le despre necesitatea adoptării unor măsuri eficiente de protecție.

Pentru reducerea numărului de infracţiuni de furt, polițiștii vă recomandă:

• Nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale decât după ce acestea prezintă legitimaţia de serviciu/ordin de serviciu şi cartea de identitate.

• Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact pe stradă, în jurul locuinței, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să pătrundă în locuinţă cu scopul de a sustrage bani sau bunuri.

• Nu lăsaţi ferestrele deschise atunci când nu sunteţi la domiciliu și asigurați corespunzător ușa de acces.

• Nu postaţi pe reţelele de socializare detalii despre bunurile deţinute sau despre absența de la domiciliu.

Dacă aveţi suspiciuni cu privire la o anumită persoană, contactaţi cea mai apropiată unitate de poliție sau, în cazuri urgente, apelaţi POLIŢIA la numărul unic de apeluri de urgență.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.