lun. dec. 23rd, 2024

sied1Poliţiştii dâmboviţeni adresează tuturor cetăţenilor recomandări pentru prevenirea şi combaterea furturilor de animale şi păsări

Comiterea furturilor de animale şi păsări, care au o pondere mai mare în mediul rural, este facilitată de o serie de vulnerabilităţi, printre care lipsa de preocupare a proprietarilor în ceea ce priveşte asigurarea gospodăriilor, inexistenţa pazei comunale, a iluminatului public.

Furturile de păsări sunt adeseori săvârşite de infractori nespecializaţi, iar prejudiciul este destinat, de cele mai multe ori, propriului consum.

Furturile de animale implică un efort mai mare de organizare şi premeditare din partea infractorilor din cauza dificultăţilor de transport, prelucrare şi comercializare a cărnii.

Pentru ca bunurile dumneavoastră să nu cadă în mâna infractorilor, poliţia dâmboviţeană vă adresează următoarele recomandări  :

pe cât posibil, în timpul nopţii, asiguraţi iluminatul zonelor unde lăsaţi animalele şi păsările (grajduri, coteţe).

pe parcursul timpul nopţii sau chiar şi ziua, îndeosebi în situaţia în care plecaţi de la domiciliu, asiguraţi cu sisteme de închidere (lacăte, zăvoare etc.) uşile grajdurilor sau anexelor gospodăreşti unde ţineţi animale şi păsările.

animalele şi păsările lăsate nesupravegheate pe păşuni, izlazuri sau pe marginea drumului constituie o pradă uşoară pentru hoţi. Nu le creaţi această posibilitate!!!

evitaţi amplasarea grajdurilor sau adăposturilor de animale şi păsări la distanţe mari de locuinţă sau în locuri izolate, fără să asiguraţi paza acestora;

nu permiteţi accesul în gospodărie a vânzătorilor ambulanţi sau a celor ce se recomandă a fi cumpărători de animale, păsări sau produse agricole;

dacă v-aţi hotărât să vindeţi un animal sau o pasăre, nu le oferiţi în schimbul unor promisiuni (cu atât mai mult unui străin); încasaţi banii în momentul vânzării;

când plecaţi de acasă, rugaţi vecinii sau rudele apropiate să vă supravegheze curtea şi locuinţa;

unul sau doi câini de pază vă pot scuti de multe neplăceri;

În cazul în care sunteţi victima unei astfel de infracţiuni, anunţaţi de îndată POLIŢIA, apelând gratuit 112 !