ȘI ÎN ACEST WEEK-END, POLIȚIȘTII SUNT LA DATORIE
Poliţiştii dâmbovițeni acţionează permanent, în în mod activ și implicat, în misiunile preventive de depistare a factorilor criminogeni care pot pune în pericol siguranța comunității.
În zilele de 15 și 16 septembrie a.c., polițiștii au acționat pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri sau alcool la volan.
Polițiștii rutieri au acționat cu efective mărite, în cadrul acțiunii cunoscută sub denumirea ,,Blocada”, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Scopul acțiunilor este de a preveni, identifica și extrage din trafic acele persoane care prin inconștiență sau nepăsare se urcă la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor, în scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru siguranța cetățenilor și de menținere a unui climat de ordine publică la nivelul județului.
În acest context, la nivelul întregului județ, au fost controlate peste 500 vehicule, fiind testați peste 260 de șoferi pentru depistarea consumului de substanțe interzise sau alcool.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate peste peste 300 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, fiind reținute 18 permise de conducere și retrase 6 certificate de înmatriculare.
În cadrul acțiunii, a fost constatată în flagrant o infracțiune de conducere unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, respectiv, pe parcursul zilei de ieri, 16 septembrie a.c., în jurul orei 11:15, un bărbat de 30 de ani, din Ocnița, a fost depistat de polițiști în timp ce ar fi condus un autoturism, pe bulevardul Unirii, deși s-ar fi aflat sub influența unor substanțe psihoactive.
În urma testării efectuate în acest sens, conducătorul auto a prezentat un rezultat preliminar pozitiv. Acțiunile polițiștilor continuă.
sursa: IPJ Dâmbovița