Un tânăr de 18 ani a fost rănit și patru mașini au fost avariate în urma unui accident în lanț, pe un bulevard din Târgoviște.
De vină este o șoferiță, care nu a pus frână la timp. Ar fi avut și viteză, spun martorii.
Accidentul s-a produs pe un bulevard intens circulat din Târgoviște, unde se formase o coloană de mașini. O șoferiță de 39 de ani – care ar fi circulat cu viteză, spun martorii – a observat tărziu coloana de mașini din fața ei și n-a apucat să frâneze la timp.
Dorel Necula, şofer maşină avariată: „Ne-a lovit din spate. A venit doamna, cum a venit, cu ce viteză a venit și ne-a bușit pe toți patru. Nu a păstrat distanța, neatenție, a venit în viteză.”
Șofer maşină avariată: „Am oprit, eram pe loc, opriți, că erau mașini în față. Și a intrat în noi din spate, asta e.”
O persoană a fost dusă la spital.
Diana Maria Pănică, şoferiţă maşină avariată: „Cred că nu a oprit doamna la timp, eu am fost prima mașină implicată. Neatentă, normal.
– Cine a fost rănit?
– Fratele meu”
Un pasager de 18 ani, aflat în prima mașină a fost rănit, preluat de echipajul de la ambulanță și transportat la spitalul județean, pentru îngrijiri și investigații. Polițiștii au deschis o anchetă pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările.
sursa – Pro TV