11 mai 2024
FLĂCĂRI la Centrul de Perfecționare a Jandarmilor Ochiuri!

FLĂCĂRI la Centrul de Perfecționare a Jandarmilor Ochiuri!

                                            DSCN9678 Forţe inedite printre instructorii de la

Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri


În data de 12 ianuarie 2015, instructorii de la Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri au demarat activitatea de pregătire cu subunităţile mobile de jandarmi din Jandarmeria Română. 

La început de an, Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei participă la un stagiu de antrenament la Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri, fiind urmată de Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti şi subunităţile mobile din cadrul Grupărilor de Jandarmi şi inspectoratelor judeţene. Au fost planificate foarte multe stagii de antrenament, astfel încât instructorii din cadrul celor două catedre ale centrului vor conduce permanent activităţi de pregătire. Pe lângă stagiile de antrenament cu subunităţile mobile, în anul 2015, instructorii noştri vor pregăti şi atesta zeci de monitori şi instructori de intervenţie profesională, în vederea implementării de către aceştia a deprinderilor formate în rândul personalului unităţilor din care provin.

Instructorii cu o bogată experienţă internaţională vor coordona şi conduce activităţile de pregătire a efectivelor Ministerului Afacerilor Interne care vor participa la misiuni de menţinere a păcii şi gestionare a crizelor în teatrele de operaţii din străinătate.

Exerciţiul internaţional de Stat Major a devenit deja o cutumă la Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri. Ofiţerii desemnaţi au început deja să pregătească documentele şi să pună la punct detaliile pentru ca această activitate să se desfăşoare în condiţii optime, ca şi în anii precedenţi.

Exită şi un aspect inedit la  Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri. Începând cu acest an, structura de pregătire a fost suplimentată cu un nou instructor … de genul feminin: domnişoara plutonier  Nicoleta TĂNĂSOIU a fost încadrată la Catedra de Intervenţei Profesională şi Acţiuni Speciale, fiind mutată, în urma unei selecţii, de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa. După şase ani de experienţă în mediul operativ, domnişoara plutonier Nicoleta TĂNĂSOIU va desfăşura un un alt gen de activitate: pregătirea profesională a altor cadre din Jandarmeria Română.

Noii colegi au înţeles că trebuie să îi acorde sprijin pentru acomodare iar domnişoara plutonier conştientizează faptul că activitatea anterioară este necesară dar nu şi suficientă pentru a fi un foarte bun instructor. Şeful nemijlocit, domnul maior Alexandru CONSTANTIN , va tutela noul instructor în vederea integrării în noul colectiv şi acomodării cu activitatea pedagogică. „ Consider că domnişoara plutonier Nicoleta TĂNĂSOIU este în măsură să se adapteze la cerinţele fişei postului,  noii camarazi acordându-i sprijinul necesar în acest sens”, a ţinut să precizeze şeful catedrei.

„Din anul 2008, când am absolvit cursurile Şcolii de Subofiţeri Jandarmi, am îndeplinit funcţia de subofiţer operativ la Detaşamentul Mobil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa. Am participat la toate genurile de misiuni, împreună cu celelalte efective ale subunităţii. Acum, însă, mi s-a oferit o oportunitate şi o provocare în acelaşi timp: să devin monitor de specialitate la Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri, o unitate de elită a Jandarmeriei Române, recunoscută internaţional pentru pregătirea instructorilor şi baza de pregătire. Este o onoare să îmi desfăşor activitatea în acest mediu şi le promit noilor mei colegi că voi fi un elev bun pentru a deveni un instructor foarte bun”, menţionează, cu entuziasm, domnişoara Nicoleta TĂNĂSOIU.

Ofiţer desemnat cu relaţiile publice,

Mr. Gabriel FOTESCU

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial