lun. dec. 23rd, 2024

difieni1PRODUSE FITOSANITARE, CONFISCATE DE POLIŢIŞTII DÂMBOVIȚENI

 Polițiștii din Dâmbovița au acționat pentru depistarea și sancționarea agenților economici care nu respectă regimul produselor toxice și de uz fitosanitar.

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în colaborare cu efective de la Poliția Orașului Fieni, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul operațiunilor cu produse toxice și de uz fitosanitar.

Astfel, în urma controalelor efectuate la două societăți comerciale din Fieni și Moroeni, polițiștii au descoperit că administratorii acestora ar fi comercializat produse pentru protecția plantelor, fără să dețină certificate de atestare profesională.

Bunurile, în valoare de 6.000 de lei, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

Polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de produse sau substanţe toxice.

De asemenea, s-a procedat la sancționarea contravențională a celor doi agenți economici pentru nerespectarea prevederilor O.G. 41/2007 pentru comercializarea produselor de protecţie a plantelor, precum şi pentru modificarea şi abrogarea unor acte normative din domeniul fitosanitar.

La activități au participat și specialiști din cadrul Unității Fitosanitare Dâmbovița.