Cercetat penal după ce a condus o autoutilitară aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Lucrătorii din cadrul Poliţiei Oraşului Fieni, au depistat cu ocazia unui control în trafic pe numitul M.O., de 44 de ani, din comuna Stoieneşti, judeţul Argeş, în timp ce conducea o autoutilitară pe raza comunei Pătroaia, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii au procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (OUG 195/2002, republicată).
• 10 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti cu ocazia unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii transportului ilegal de mărfuri
Lucrătorii Poliţiei Oraşului Găeşti au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii transportului ilegal de mărfuri, ocazie cu care au fost aplicate un număr de 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2200 lei. Totodată, poliţiştii l-au depistat pe numitul I.I., de 28 de ani, din comuna Mătăsaru, care transporta în autoturism materiale feroase şi neferoase, pentru care nu a putut prezenta documente legale de provenienţă. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 1000 lei, conform art. 1 , litera „e”, din Legea 12/1991, fiind ridicată în vederea confiscării întreaga cantitate de materiale feroase şi neferoase.