Lucrătorii Secţiei de Poliţie Rurală Fieni, în colaborare cu lucrători din cadrul Ocolului Silvic Ialomicioara au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii furturilor în domeniul silvic.
Cu această ocazie, au fost depistaţi numiţii S.C, de 23 de ani şi S.I., de 20 de ani, ambii din comuna Moroieni, în timp ce transportau 4 mc material lemnos, sustras din Fondul Forestier Naţional.
Pe numele acestora, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art 108-110 din Legea 46/2002, întreaga cantitate de material lemnos fiind ridicată în vederea confiscării.