mar. dec. 24th, 2024

aninoasa - foto jocFC Aninoasa a terminat în forţă ultimul test de verificare dinaintea meciului cu Flacăra Moreni, din primul tur al Cupei României. Astăzi, echipa lui Cristian Bălaşa şi-a arătat din nou colţii şi a dispus de Bradul Moroieni, cu scorul de 4-0.

În disputa de pe terenul „pădurarilor”, golurile Aninoasei au fost marcate de Penescu (2), Marina şi Neguţ. Înfruntarea cu Moroieni a fost ultima pentru gruparea de lângă Târgovişte în cadrul cantonamentului centralizat şi al cincilea amical susţinut în această vară.

Pentru partida cu Bradul, Bălaşa a trimis în teren un „11” alcătuit din Priseceanu – V. Nicolae, Marina, Pahonţu, Diţă – Grigorescu – Rusu, I. Maican, Penescu, Călinescu – Neguţ, iar la reluare au mai intrat pe teren Joiţoiu – Ştefan, Neacşu şi Dinu. După jocul cu Moroieni, Neacşu a părăsit terenul accidentat, alăturându-se lui F. Cernea, Calofir şi Leotescu, alţi trei jucători care se află în aceeaşi ipostază înaintea meciului cu Flacăra.

Bălaşa: „Ne dorim victoria cu Flacăra pentru a merge în turul 2 al Cupei ”

Moralul fotbaliştilor de la Aninoasa este unul ridicat înaintea primul joc oficial al sezonului. Gruparea din vecinătatea Târgoviştei va întâlni, pe 10 august, pe Flacăra Moreni în prima fază a Cupei României. Cristian Bălaşa consideră cu patru zile înainte de meciul cu „lupii” de pe Cricov, că Aninoasa este pregătită pentru acest joc, care va avea loc la Moreni, de la ora 17,30.

„Am încheiat în forţă ultimul joc din cadrul cantonamentului, iar acest lucru ne bucură. Suntem pregătiţi pentru jocul cu Flacăra. Cu morenarii jucăm pe un stadion deosebit, unde sperăm să obţinem un rezultat tot deosebit.

Ne dorim să câştigăm pentru a merge mai departe. Vom respecta Flacăra, dar la Moreni vizăm doar victoria. Am încredere în jucători că vor da totul pe teren, iar la final să fim cei care ne vom califica în turul 2”, a spus Cristi Bălaşa.

Robert Priseceanu a fost achiziţionat de Aninoasa

Campania de achiziţii a Aninoasei nu s-a încheiat încă, iar ultimul sosit este portarul Robert Priseceanu. În vârstă de 20 ani, Priseceanu este un goal-keeper extrem de talentat, transferat de la Atletic Bradu.

Alte formaţii pe care a mai trecut noul component al Aninoasei au fost FC Olt Slatina şi Sporting Turnu Măgurele. Priseceanu este încântat de proiectul numit FC Aninoasa şi îşi doreşte o clasare cât mai bună în noul campionat cu formaţia din vecinătatea Târgoviştei.

„Mi-am propus să am parte de cele mai bune evoluţii la Aninoasa, atâta timp cât conducerea tehnică va apela la serviciile mele.

Voi trage neîncetat la antrenamente pentru a prinde primul „11”. Cu Aninoasa îmi doresc o clasare cât mai bună la finalul sezonului. Am ales  Aninoasa pentru că aici există un proiect serios, unde toţi oamenii din conducerile tehnică şi administrativă sunt profesionişti şi serioşi.

Pentru mine noua echipă va fi un pas înainte”, a spus Priseceanu.