Intr-o capcana de foc s-a trezit aseara o familie din Darmanesti!
Casa oamenilor s-a naruit, sub forta unui incendiu ce parea de nestavilit.
Constructia – in care traiau 7 suflete: parinti, copii si nepoti – a fost cuprinsa de flacari uriase.
Din fericire, toti cei aflati inauntru au reusit sa se salveze. Pagubele sunt insa mari.
Familia a ramas acum pe drumuri si a fost nevoita sa innopteze la vecini.
Flacarile au mistuit casa din temelii. In cateva minute, s-au inaltzat amenintator si au invaluit constructia.
Dupa un asemenea soc, proprietarul multumeste cerului ca el si familia sa au scapat teferi din valvataia care ii putea rapune pe toti.
“De la soba, de la soba a luat foc, s-a intins la plastic, era plastic deasupra sobei si plasticul ala s-a intins imediat”, ne-a declarat Vasile Serban.
Vecinii au observat cum cerul s-a luminat intr-o data si au vazut casa arzand. Au sunat imediat la pompieri.
“Flacari, mari, mari! Ardea foarte rau, nu rau, ca altfel veneam noi cu galetile si stingeam, dar nici nu puteai sa te apropii”;
“Eu am venit cu o galeata de apa, dar ce sa faci cu o galeata de apa, un hidrant daca ar fi fost, ar fi fost foarte bun”; “Am sarit sa ajutam, n-am avut cum ca era flacara prea mare si era caldura mare”, ne-au povestit vecinii.
Pompierii au intervenit cu doua autospeciale cu apa si spuma si s-au chinuit mai bine de o ora sa stinga incendiul.
Proprietarul avea asigurare si acum asteapta sa vada daca va fi despagubit. In urma cu cativa ani, oamenii au mai avut un asemenea necaz – si atunci, casa lor a fost distrusa de foc.