mar. dec. 24th, 2024

Parintii politistului Marius Carstea sunt doi oameni simpli, dar cu inima mare.

O inima ce le-a fost zdrobita pentru totdeauna dupa ce fiul lor a urcat la cer.

Nimic nu poate descrie durerea din sufletele acestor oameni.

Isi sterg lacrima dupa lacrima si inca nu-si revin din starea de soc.

Mama lui Marius si unchii sai se aflau la munca, in Italia.

Au venit intr-un suflet in tara cand au aflat de tragedia de acasa.

Mama politistului povesteste ca a vorbit cu fiul ei cu doua seri inaintea tragediei si inca de atunci i s-a parut ca este ceva in neregula cu el.

“Mi s-a parut foarte nervos, foarte agitat si le-am zis la cumnati, ce se intampla cu el, mi-a zis – nu-i nimic, e totul in regula, dar mie mi s-a parut ca ceva il framanta, ceva il agita.

Va spun cu mana pe suflet, mi-a luat Dumnezeu ce-am avut mai scump.

Alexandrei i-am spus cu frumosul sa-si caute alt barbat, dupa cum este ea, nu-l merita pe baiatul meu, nu se potriveau, se certau, el venea de la serviciu si ea-l certa. Imi vorbea rastit, cu tupeu”, spunea mama politistului.

“Tragedie si la Vladeni, tragedie si aici. Condoleante si pentru ei. Dar cum noi tinem memoria tinerei, la fel vrem si de la el, de la tatal fetei, sa nu intineze memoria lui Marius, nu vrem sa se afle alte necunoscute, cel mai corect, sa ramana asa”, ne-a marturisit Marian Carstea.

“Nu ne dorim scandal, nimic, decat sa repecte familia ei macar acum, in ultimul moment, sa-l respecte pe copil, pentru ca asta a fost o poveste de dragoste intre ei”, ne-a declarat Ion Carstea, unchiul lui Marius.

“Daca ea nu isi baga coada cum s-ar spune, era cu sotia lui, cu care a stat 6 ani. Eu n-am nimic cu ea, Dumnezeu s-o ierte, ca stiu ca-s regrete si la ei in familie, dar nu trebuia sa se ajunga in situatia asta.

S-au indoliat doua familii. Si aud de la dl parsa ca bai sa vezi ca ma razbun pe sotie, asta nu se vorbeste”, ne-a marturisit Gheorghe Carstea, tatal politistului.

Politistul va fi condus maine pe ultimul drum. De la Alexandra cei dragi isi vor lua adio sambata.