3 mai 2024
Europarlamentarul dâmbovițean Oana Antonescu – P.E., interesat de reintegrarea în societate a foștilor deținuți

Europarlamentarul dâmbovițean Oana Antonescu – P.E., interesat de reintegrarea în societate a foștilor deținuți

Foștii deținuți din România au șanse reduse ca, odată ce și-au ispășit pedeapsa, să se reintegreze în societate. Situația este valabilă în majoritatea statelor europene, unde nu există programe de prevenție, strategii care să îi pregătească pe deținuți pentru viața de după închisoare şi nici un program de sprijin care să îi împiedice pe aceștia să recidiveze. Oana Antonescu, europarlamentar PDL, a participat la Bruxelles la o dezbatere organizată de grupul PPE pe subiectul reabilitării foștilor deținuți. Eurodeputata a susținut nevoia identificării unei serii de bune practici referitoare la detenţie, care să fie implementate în toate centrele de detenție europene. „Cred că este necesar să identificăm și să diseminăm informații și bune practici referitoare la detenție, avem nevoie de proiecte pilot în domeniul reabilitării prizonierilor şi al managementului închisorilor”, a subliniat Oana Antonescu. Parlamentarul european a susținut nevoia întăririi cooperării judiciare în cadrul Uniunii Europene, în special pe aspecte ce țin de condițiile de detenție și modul în care sunt tratați deținuții. “În rezoluția sa privind Programul de la Stockholm, Parlamentul European a facut apel la instituirea unui spațiu al UE în domeniul justiției penale, care să fie dezvoltat prin crearea de norme minime privind condițiile de detenție, precum și a unui set comun de drepturi pentru persoanele aflate în stare de arest în Uniuniea Europeană. Acest lucru a fost reiterat în Declarația scrisă a Parlamentului European din februarie 2011 privind încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanelor aflate în stare de arest în Uniunea Europeană. Dacă dorim să îmbunătățim cooperarea judiciară între statele membre, este necesar să consolidăm drepturile procedurale ale persoanelor suspectate și acuzate și să îmbunătățim condițiile de detenție în Uniunea Europeană”, a subliniat eurodeputata. Oana Antonescu, europarlamentar PDL, este membru al Comisiei de Libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a Parlamentului European.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial