vin. dec. 27th, 2024

COMUNICAT DE PRESĂ

Eroii Revoluției din Decembrie 1989,

comemorați la Târgoviște

Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, precum și eroii care au împlinit acest vis au fost omagiați la Târgoviște, împlinindu-se 32 de ani de la momentul care a dus la căderea regimului comunist din România.

La comemorarea desfășurată la Monumentul Eroilor Revoluției din Piața Mihai Viteazul din Târgoviște, din partea Consiliului Județean Dâmbovița au participat președintele Corneliu Ștefan, vicepreședintele Antonel Jîjîie, administratorul public Cristian Avanu și secretarul județului, Dănuț Nicolae Popa Stănescu. De asemenea, au fost prezenți parlamentari, reprezentanți ai Asociației Luptătorilor din Decembrie ’89, reprezentanți ai Primăriei Municipiului Târgoviște, consilieri județeni și locali.

Semnificația momentului de cotitură din istoria neamului românesc, înfăptuit în urmă cu 32 de ani, a fost subliniată în cadrul alocuțiunii susținute de un reprezentant al Asociației Luptătorilor din Decembrie 1989.

Momentul solemn a fost organizat de Prefectura Dâmbovița, împreună cu Consiliul Județean Dâmbovița și Primăria Municipiului Târgoviște, și a cuprins un ceremonial militar, organizat de Garnizoana Târgoviște, dar și un ceremonial religios, oficiat de către un sobor de preoți din partea Arhiepiscopiei Târgoviștei. Memoria martirilor căzuți în Decembrie 1989 a fost cinstită și prin depunerea de coroane de flori la Monumentul Eroilor Revoluției.

Evenimentul s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare.

Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița