“Legat de alocările pentru energia termică, trebuie să vă spun că Primăria Municipiului Târgovişte era singura din România care, cu două zile înainte de emiterea actului normativ de rectificare a bugetului de stat, nu ceruse nici un leu pentru sistemul centralizat de alimentare cu energie termică.
Afirmaţia făcută de un secretar de stat a fost aceea că de 6 luni se încearcă un dialog cu primarul municipiului Târgovişte, dl Gabriel Boriga, dar acesta a refuzat cu încrâncenare să solicite vreun sprijin financiar de la stat şi a considerat că nu trebuie să fie alocate sume pentru SC Termica SA.
Suma de 15 miliarde lei vechi alocată de Ministerul Administraţiei şi Internelor am reuşit să o aduc pe ultimul moment, luând de la alte unităţi administrativ-teritoriale din ţară, şi nu este o sumă dată decât cu o destinaţie foarte precisă şi anume plata arieratelor către GDF Suez.
Aceşti 15 miliarde lei vechi ajută în procesul de negociere între SC Termica, Primăria Târgovişte şi GDF Suez, în sensul că dăm 15 miliarde pe care bugetul CLM Târgovişte nu le avea prevăzute cu această destinaţie (…) De asemenea, cred că trebuie să mai dăm o explicaţie suplimentară. Pentru majorarea capitalului social al SC Termica SA a fost nevoie de o negociere, fiindcă majorarea capitalului social al unei societăţi comerciale se face cu două treimi din voturi (…)
Dacă strângem toate lucrurile la un loc, iată că, prin efortul conjugat al administraţiei judeţene şi al consilierilor noştri municipali, am reuşit să aducem la SC Termica circa 60 de miliarde lei vechi, ceea ce va permite deblocarea situaţiei, asigurarea căldurii pentru circa 2500 de familii care au rămas conectate la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică, asigurarea căldurii pentru instituţii publice, şcoli şi grădiniţe şi se va găsi o soluţie de asigurare a căldurii şi la Spitalul Judeţean, pentru că nu am posibilităţi financiare de a monta centrale termice în unele clădiri ale instituţiei spitaliceşti”, a declarat Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa.