COMUNICAT DE PRESĂ
Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița este abilitat să comunice următoarele:
Pentru prevenirea producerii unor evenimente rutiere grave, pe raza județului Dâmbovița, în special în municipiul Târgoviște, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița a dispus ca în perioada următoare, în cadrul activităților desfășurate de polițiștii rutieri pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice, să fie utilizate și autospecialele de poliție neinscripționate.
Măsura a fost dispusă pentru a fi combătute accidentele rutiere produse pe fondul principalelor cauze generatoare, respectiv pe fondul neacordării priorității de trecere vehiculelor și pietonilor ori a vitezei excesive sau neadaptate la condițiile de drum.
Recomandăm participanților la trafic, pentru siguranța acestora și a celor din jur, să manifeste un comportament responsabil la volan și să respecte cu strictețe regulile privind circulația pe drumurile publice.
Precizăm că polițiștii de la rutieră sunt prezenți pe sectoarele de drum din județ, iar principala misiune a acestora vizează creșterea gradului de siguranță în trafic și reducerea victimizări prin implicarea în evenimente rutiere negative.