lun. dec. 23rd, 2024

www.mariusbuga.ro_images_radar1

Acţiuni ale poliţiştilor de la rutieră

Şi în acest sfârşit de săptămână, poliţiştii rutieri, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, vor lua măsuri de asigurare a fluenţei traficului şi pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente de circulaţie îndeosebi a celor produse pe fondul vitezei excesive.

Astfel, poliţiştii vor fi prezenţi pe principalele tronsoane de drumuri din judeţ, folosind autospecialele cu aparatura de înregistrare video din dotare.

La activităţi vor participa şi poliţişti de la ordine publică, pentru a acorda sprijin colegilor de la rutieră.

Poliţiştii recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi să evite efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat se dovedesc extrem de periculoase.

Totodată, atragem atenţia asupra respectării regimului legal de viteză întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.

POLIŢIA RUTIERĂ VĂ UREAZĂ DRUM BUN!

-DN 71 Ulmi-Ilfoveni-Mircea Vodă-Crângaşi, Priboiu-Pucioasa-Dealu Mare

-DN 72 Picior de Munte- Dumbrava; Răzvad-Săcuieni-I.L. Caragiale

-DN 72 A Priseaca- Gheboieni-Voineşti-Malu cu Flori

-DN 7 Tărtăşeşti -Lunguleţu-Titu; Găeşti-Crângurile

-DN 1 A Crevedia-Butimanu

– DJ 711 Lazuri-Baleni

-Târgovişte: Calea Câmpulung; Şoseaua Găeşti;