19 aprilie 2024

Drumuri în lucru! Vezi AICI unde asfaltează Consiliul Judeţean, săptămâna aceasta!

COMUNICAT DE PRESĂ privind programul lucrărilor efectuate la infrastructura rutieră a judeţului Dâmboviţa, în săptămâna 26-30.09.2011 Consiliul Judeţean Dâmboviţa informează participanţii la traficul rutier că, în săptămâna 26-30 septembrie a.c., vor fi efectuate lucrări de reparaţii, întreţinere şi reabilitare a drumurilor judeţene, prin societăţile de profil. Sunt vizate următoarele lucrări constând în tratamente şi îmbrăcăminţi bituminoase, reparaţii asfaltice, plombări, pe traseele şi zonele enunţate mai jos: – DJ 724 B Malu cu Flori-Pucheni, apărare mal drept: drum acces, şanţuri din beton, drenuri; – DJ 611 Vişina –Fierbinţi, 1km, BAPC; – DJ 721 A Sperieţeni-Gura Şuţii, 3,2 km, tratament bituminos; – DJ 721 A Burduca-Sperieţeni, 2,8 km, tratament bituminos; – DJ 101 B Lucianca-Niculeşti, 5 km, reparaţii îmbrăcăminţi asfaltice, tratament bituminos; – DJ 720A Mărceşti-Finta-Postârnacu, 10 km, reparaţii îmbrăcăminţi asfaltice, tratament bituminos; – DJ 711A la km 41+400 peste Autostrada A1, Bucureşti-Piteşti, reabilitare pasaj; – Pod DC 31 Bilciureşti-Finta, suprastructură pod; – Pod peste râul Argeş la Ungureni. Pe nici unul din trasee circulaţia rutieră nu va fi restricţionată şi nici oprită, Direcţia de Drumuri şi Poduri a Consiliului Judeţean Dâmboviţa recomandând, însă, conducătorilor de autovehicule atenţie sporită şi reducerea vitezei pe aceste rute, îndeosebi în cazul obiectivelor unde sunt în execuţie tratamente bituminoase. BIROUL DE PRESĂ

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial