6 mai 2024
“Drumul spre Zănoaga, distrus de camioanele încărcate cu lemne!”

“Drumul spre Zănoaga, distrus de camioanele încărcate cu lemne!”

“Muncim și investim bani pentru ca, la final, să constatăm că tot ceea ce am făcut a fost în zadar!!!

Este și cazul drumului județean din munte, DJ 714, tronsonul dintre comuna Moroeni, sat Glod, și Zănoaga, porțiune de drum distrusă de camioanele exploatațiilor forestiere din zonă.

Noi lucrăm să putem ține drumul deschis, acesta fiind cale de acces către Stațiunea Turistică de Interes Național Peștera-Padina, iar alții nu țin cont de efortul nostru și de banii investiți.

Nu au ținut cont că li s-a cerut să nu transforme în „depozit” drumul județean și nu au respectat restricțiile de circulație ,fapt care a dus la distrugerea drumului. Îi anunț pe cei care nu au respectat legea că vor reface drumul așa cum era înainte de a-l distruge, 𝐏𝐄 𝐂𝐇𝐄𝐋𝐓𝐔𝐈𝐀𝐋𝐀 𝐋𝐎𝐑, și, 𝐓𝐎𝐓 𝐏𝐄 𝐁𝐀𝐍𝐈𝐈 𝐋𝐎𝐑, vor asigura și scurgerea apelor pluviale afectată de camioanele pline ochi cu lemne care coboară din munte.

Nu în ultimul rând, vreau să le mai aduc la cunoștință că, în perioada următoare, vom introduce noi restricții pe drumurile județene din munte. Nimeni, dar nimeni, nu își bate joc de banii dâmbovițenilor și de munca noastră!”, spune Corneliu Stefan, presedintele Consiliului Judetean Dambovita.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial