4 mai 2024
DOUĂ DÂMBOVIŢENCE PENALE! Au ajuns în arest după ce au introdus droguri de mare risc   în penitenciar!

DOUĂ DÂMBOVIŢENCE PENALE! Au ajuns în arest după ce au introdus droguri de mare risc în penitenciar!

În baza datelor şi informaţiilor deţinute, poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Dâmboviţa, sub coordonarea procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Dâmboviţa, au documentat activitatea infracţională a două persoane sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. Poliţiştii au stabilit că numitele P. Crinela, de 20 de ani, din comuna Comişani şi C. Daniela, de 48 de ani, din municipiul Târgovişte, fac parte dintr-un grup care se ocupa cu introducerea de droguri de mare risc, respectiv heroină, în Penitenciarul de maximă siguranţă Mărgineni. Astfel, în perioada februarie-august 2011, cele două persoane au procurat de pe raza municipiului Bucureşti diverse cantităţi de heroină, pe care le transmiteau în penitenciar prin intermediul unor interpuşi. La data de 07 august 2011, poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Dâmboviţa, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Dâmboviţa, au procedat la localizarea celor două femei pe raza comunei I.L. Caragiale, în timp ce încercau să introducă în penitenciar bunuri interzise. În urma probatoriului administrat în cauză, procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmboviţa a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, faţă de numitele C. Daniela şi P. Crinela, urmând ca în cursul zilei de 8 august, acestea să fie prezentate Tribunalului Dâmboviţa, cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi aderarea şi sprijinirea unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni. COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial