2 mai 2024

Doi târgovişteni, cercetaţi penal din cauza armelor de acasă!

www.mariusbuga.ro_images_pistolDoi bărbaţi, cercetaţi pentru nerespectarea armelor şi muniţiilor

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au desfăşurat o acţiune pe raza localităţii, pe linia verificării respectării prevederilor legale privind regimul armelor şi muniţiilor.

Astfel, la domiciliile a doi bărbaţi, de 33 şi 34 de ani, au fost descoperite două arme neletale supuse autorizării.

În urma verificărilor efectuate, a reieşit faptul că, deşi valabilitatea permiselor de armă era expirată, bărbaţii nu au depus la un armurier autorizat armele neletale, în conformitate cu prevederile legale.

Pe numele acestora, s-au întocmit dosare de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii prev. şi ped. de art. 342 alin. 6 din Codul Penal, respectiv de „nedepunere a armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă”, iar bunurile depistate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Poliţia dâmboviţeană atrage atenţia deţinătorilor legali de arme letale şi neletale supuse autorizării cu privire la obligativitatea prelungirii valabilităţii permisului de armă:

În conformitate cu prevederile Legii 295/2004, persoanele deţinătoare legale de arme letale şi neletale supuse autorizării au obligaţia de a se prezenta la sediul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa,  în vederea prelungirii valabilităţii permisului de armă, înainte de expirarea acestuia.

Potrivit normelor legale, permisul de armã are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculeazã de la data eliberãrii sau, dupã caz, de la data ultimei prelungiri.

Pentru prelungirea valabilitãţii permisului de armã,titularul acestuia este obligat sã se prezinte înainte de împlinirea termenului la structura de poliţie competentã în a cãrei razã de competenţã teritorialã îşi are domiciliul sau reşedinţa cu armele înscrise în permis, precum şi cu următoarele documente:

– Fişă medicală;

– Cazier judiciar;

– Avizul psihologic;

– O fotografie color 3×4 cm;

– Copie xerox C.I.;

– Copie xerox permis de arma;

– Copie xerox permis de vânătoare.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial