lun. dec. 23rd, 2024

hoticBănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat, identificați de poliţişti

Ieri, 04 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au probat activitatea infracţională a doi bărbaţi de 27 și 30 de ani, ambii din județul Prahova, bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat.

În sarcina acestora s-a reţinut că în noaptea de 23/24 octombrie a.c., prin forţarea lacătului de la uşa de acces, au pătruns în magazia unei ferme din Iedera şi au sustras două generatoare electrice, 20 de litri de combustibil şi mai multe scule.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat parțial și restituit părții vătămate.

Pe numele celor doi, au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.