TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Doi hoţi au furat o borsetă cu lire, dolari şi euro, la Târgovişte

viold5Doi tineri, cercetați de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat

La data de 31 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați de un bărbat de 67 de ani, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras o borsetă ce conținea documentele personale, două telefoane mobile, 1.200 de euro, 70 de dolari, 70 de lire și 2.050 de lei.

În urma activităților de cercetare desfășurate, polițiștii au identificat principalii bănuiți de comiterea faptei, doi tineri de 19 și 20 de ani.

La data de 5 august a.c., respectiv 8 august a.c., cei în cauză au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore și au fost prezentați unității de parchet competente, față de aceștia fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile și cea a arestării preventive pentru 30 de zile.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz în vederea documentării întregii activități infracționale.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.