Un om a murit, o femeie a fost grav rănită, iar un alt bărbat a scăpat ca prin minune doar cu câteva zgârieturi după ce un urs i-a atacat, sâmbătă, în nordul judeţului Dâmboviţa. După primul incident deosebit de grav, moartea bătrânului de 71 de ani, teoretic s-a dat alarma.
Ne-am fi aşteptat să vedem la faţa locului desfăşurare de forţe, şefi de instituţii ale statului care să-şi dea silinţa să calmeze oamenii panicaţi, dar mai ales să împiedice o nouă nenorocire.
De unde, ce a urmat a arătat HAOSUL de la vârful instituţiilor plătite cu bani mulţi să intervină prompt în asemenea situaţii de gradul zero.
Numai că zero s-a dovedit a fi şi prezenţa mai-marilor de prin Jandarmeria Dâmboviţa, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Agenţiei Vânătorilor, dar şi a altora.
Singurul care a stat ore-n şir în zonele unde au avut loc atacurile a fost şeful Poliţiei Dâmboviţa, Daniil Zepişi (foto).
A apărut ulterior şi şeful Direcţiei Silvice, Costel Preda.
Nici duminică nu s-au deranjat domnii de prin jandarmerie ori agenţia mediului să-şi facă apariţia în Buciumeni ori Pietroşiţa.
Câţiva cititori ai site-ului nostru ne-au informat că şeful Jandarmeriei Dâmboviţa participa la un meci de fotbal, la Târgovişte, probabil mult mai important decât tragedia de la Dealu Frumos.
După o asemenea dovadă de neimplicare nu ne rămâne decât un singur gând – DAŢI-VĂ DEMISIA!