26 aprilie 2024
VIDEO – DGA prinde peştişori, RECHINII LE SCAPĂ? Un profesor de la un liceu din Târgovişte, reţinut pentru TRAFIC DE INFLUENŢĂ!

VIDEO – DGA prinde peştişori, RECHINII LE SCAPĂ? Un profesor de la un liceu din Târgovişte, reţinut pentru TRAFIC DE INFLUENŢĂ!

“Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Biroul Judeţean Anticorupţie Dâmboviţa, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, au efectuat cercetări cu privire la un profesor de liceu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.

În fapt, la data de 25.08.2011, a fost înregistrat la Biroul Judeţean Anticorupţie Dâmboviţa denunţul unui cetăţean cu privire la faptul că, în cursul luni mai din anul 2011, M.S., profesor de liceu, i-a solicitat suma de 7.000 euro, din care a primit suma de 3.000 euro, cu promisiunea că va interveni pe lângă factori decizionali din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa pentru a facilita angajarea, ca profesor, a surorii denunţătorului.

În urma activităţilor de cercetare penală desfăşurate de către ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Biroul Judeţean Anticorupţie Dâmboviţa, coordonaţi de procurorul competent, faţă de M.S. s-a pus în mişcare acţiunea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prev. şi ped. de art. 257 din Codul penal.

Faţă de cel în cauză procurorul a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat Tribunalului Dâmboviţa cu propunerea de arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile”, precizează un comunicat de presă al DGA.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial