TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Eveniment IPJ ISU

Descoperire șocantă, noaptea trecută, în comuna Mătăsaru

Descoperire șocantă, noaptea trecută, în comuna Mătăsaru.

Un bărbat în vârstă de 84 de ani a fost găsit fără viață în locuința sa.

Casa a fost cuprinsă de flăcări, iar la fața locului s-au mobilizat mai multe echipaje de la pompieri, ambulanță și poliție.

După ce au stins incendiul, pompierii au găsit cadavrul omului, iar polițiștii au deschis o anchetă.

”Noaptea trecută, în jurul orei 04:02, am intervenit în cazul unui incendiu produs la o casă în comuna Mătăsaru, satul Odaia Turcului. Au acționat 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD de la Detașamentul de Pompieri Găești.

La sosirea echipajelor de intervenție acestea au constatat faptul că incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 80 mp. Totodată, o persoană cu atac de panică a fost asistată la fața locului de către echipajul medical. În urma recunoașterilor efectuate a fost identificată o persoană decedată”, precizează ISU Dâmbovița.

”La data de 27 octombrie a.c., în jurul orei 03:58, polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru au fost sesizați prin S.N.U.A.U 112 de către un bărbat cu privire la faptul că în localitatea Odaia Turcului ar fi izbucnit un incendiu la o locuință.

În urma lichidării incendiului, într-o camera a locuinței a fost descoperit cadavrul unei persoane. Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că persoana decedată ar fi un bărbat, de 84 de ani. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului”, anunță IPJ Dâmbovița.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.