7 mai 2024
Accident mortal pe DN7, în Dâmbovița. Un biciclist a fost lovit de un șofer care avea o alcoolemie de 0,7 la mie

Accident mortal pe DN7, în Dâmbovița. Un biciclist a fost lovit de un șofer care avea o alcoolemie de 0,7 la mie

Accident mortal pe Drumul Naţional 7 în judeţul Dâmboviţa unde un biciclist de 59 de ani a fost lovit de un șofer găsit cu o alcoolemie de 0,7 la mie.  

Conducătorul mașinii a ieşit de pe banda sa de mers şi a lovit în plin omul aflat pe bicicletă, arată probele de la faţa locului.

Accidentul s-a produs la ieşirea din Costeştii din Deal, spre Mătăsaru. Biciclistul mergea regulamentar și se îndrepta spre Găești. Într-o pantă, un şofer nu și-a mai ținut banda şi a intrat pe contrasens, izbindu-l pe biciclist de parapetele metalic de pe marginea drumului. Cel de la volan vine acum cu o altă variantă.

Șoferul cercetat: „Mi-a ieșit brusc în faţă şi îi tremura mâna. Asta e tot ce am văzut. Nici nu mai ştiam pe ce pedală să apăs”.

Reporter: Aţi consumat şi ceva alcool?

Șoferi: ”Am băut în piaţă. Un pahar de votcă.”

Ceilalţi participanți la trafic au sunat imediat la 112. În numai câteva minute, acolo au ajuns echipajele de la ambulanţă. Din păcate, însă, biciclistul era deja mort.

Florentina Neagu, asistent medical la Serviciul de Ambulanţă Dâmboviţa: „La fața locului găsim o victimă, fără semne vitale, cu multiple traumatisme, care i-au pus viaţa în pericol. Nu am mai putut să facem nimic pentru viaţa dânsului”.

Șoferul mașinii a fost testat cu aparatul alcooltest, iar mai apoi condus la secție, pentru audieri.

Ana Maria Liţă, purtător de cuvânt IPJ Dâmboviţa: „Conducătorul auto, în urma testării cu aparatul alcooltest, a prezentat o alcoolemie de peste 0,70 mg per litru alcool pur în aerul expirat”.

După cum arată urmele la faţa locului, şoferul a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe sensul opus, unde l-a izbit în plin pe biciclist. Acum este cercetat penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, dar şi pentru ucidere din culpă.

Sursa: StirilePROTV

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial