26 aprilie 2024
Descoperire macabră în pădurea de la Stoenești

Descoperire macabră în pădurea de la Stoenești

În ziua de 20 iulie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că, într-o zonă împădurită, de pe raza localității Stoenești, a fost găsit trupul unui bărbat.

Spre zona indicată s-a deplasat echipa operativă, care a efectuat cercetarea la fața locului. Întrucât zona este greu accesibilă, polițiștii au solicitat sprijinul salvamontiștilor, pentru ca trupul bărbatului să fie coborât, în vederea parcurgerii procedurilor legale.

Din verificările preliminare, s-a stabilit faptul că trupul este al unui bărbat, de 64 de ani, din Stoenești. Acesta a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

sursa – IPJ Argeș

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial