TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Politic

Deputatul Daniel Blaga – ”USR cere demisia ministrului Educației”

”Într-un stat democratic, organismele individuale de control sunt esențiale. Ele ne ajută să identificăm anumite probleme din cadrul unei organizații și ne expun în mod obiectiv anumite probleme „din interior”. A ne dori să le eliminăm (pe cele care-și propun să nu politizeze) înseamnă că ne dorim un control extrem, similar cu cel exercitat în vremuri de tristă amintire pentru țara noastră. Aceste lucruri m-ar face să spun că e complet aberantă și de neînțeles dorința ministrului educației de a elimina CNATDCU. Adevărul e însă că o înțeleg: Vedeți voi, CNATDCU e acea instituție însărcinată cu analiza plagiatului actualului prim ministru, Nicolae Ciucă…ori dacă ea încetează să existe, „dispare ca prin minune” și plagiatul celui care este astăzi al treilea om în stat. Dacă „manevra” vă sună cunoscută, cel mai probabil vă aduceți aminte și voi de epoca întunecată a comunismului.

🎥 Filmul evenimentelor, extrem de pe scurt: Întâi, CNATDCU a fost blocat cu descindere de procurori. Ulterior, sesizările au fost anulate în instanță cu metoda “Coperta” de către un judecător recompensat de PNL. Acum, pentru ca șeful să fie liniștit, ministrul Cîmpeanu se oferă să „radă” cu totul instituția incomodă. E un moment cu adevărat negru pentru însăși ideea de democrație. Un moment în care nu avem altă soluție decât să ieșim în față, fără frică, și să vorbim tare despre ceea ce se întâmplă chiar sub ochii noștri. USR cere astfel astăzi, acum, demisia ministrului Cîmpeanu. Nu înainte ca acesta să vină cu precizări clare în care să explice „coincidența”. Mass media are mai departe ocazia de a pune la rândul ei aceste întrebări. Societatea are nevoie de aceste răspunsuri. Și de protejarea organismelor non-politice de control, firește”, a arătat deputatul Daniel Blaga, președinte al USR Dâmbovița și secretar al Biroului Permanent al Camerei Deputaților.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.