mar. dec. 24th, 2024

“Drumul Express pare abandonat, ne-au promis 4 benzi pe Bâldana – Titu, par să fi abandonat totul, iar oamenii mor în accidente…

Judeţul Dâmboviţa pare să fie blestemat să nu aibă drumuri moderne şi atât de necesare. Vineri, 7 octombrie, un tir care ocolea dâmburile şi gropile de pe DN 7, între Slobozia Moară şi Bâldana, a curmat două vieţi şi a rănit grav alte 6 persoane.

Şoferul tirului i-a mărturisit şefului său că a vrut să evite denivelările de pe asfaltul crăpat, dar nu a mai reuşit să controleze volanul şi a izbit în plin microbuzul cu muncitori ce venea din sens opus.Au rezultat opt victime, iar pentru doi oameni – de 24 şi 58 de ani, nu s-a mai putut face nimic.

Nu sunt însă singurele victime, din păcate. Localnicii spun că în aceeaşi zonă, în primăvară, s-au mai prăpădit doi oameni, tot din cauza stării dezastruoase a drumului.

Ce fac responsabilii însă în acest timp? Ne mint sistematic – că vom avea Drum Express, între Bucureşti şi Târgovişte. La Sfântul Aşteaptă. Apoi ne-au amăgit că lărgesc la 4 benzi DN 71, Bâldana – Titu. Ce să vezi, firma preferată a fost scoasă din cărţi iniţial pentru că ar avea legături cu Rusia.

Acum un an şi jumătate, se licitase proiectarea Drumului Express, iar în luna noiembrie se semnase contractul, având termen de doi ani.Ce au făcut domnul Grindeanu şi echipa sa? Au uitat cu totul de Express. Studiul de fezabilitate este în aer. Nici până azi nu a început acest studiu.

Peste un an ar fi trebuit să se lanseze licitaţia, dar totul a fost lăsat de izbelişte.Au decis însă să scoată acest proiect din Planul Investițional al României 2020 – 2030, prin care primeam bani europeni.

Au renunţat cu lejeritate la drumul pe care oamenii ar fi circulat în regim de autostradă, în siguranţă şi rapid, între Târgovişte şi Bucureşti.Domnul Grindeanu şi minţile luminate din jurul domniei sale au hotărât însă că e mai bine să ne înghesuim tot prin localităţi, pe DN 71. Sau pe DN 7. Mai are rost să le amintim câte accidente au loc pe aici?

Foto: ISU Dâmbovița”, a precizat deputatul Daniel Blaga, liderul USR Dâmboviţa şi secretar al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.