„Finalul” Guvernului Ciucă, „cartea neagră” a unei guvernări dezastroase și un singur succes real. Pentru ei: pensiile speciale neatinse„Rotativa” urmează în teorie să fie pusă în mișcare. La vremuri noi însă…tot ei, chiar dacă acest lucru se va întâmpla.
Potențiala rocadă Ciucă-Ciolacu nu-i altceva decât o fațadă și-un mod nou de a rula oameni vechi în funcții de conducere. Cei care „pleacă”, rămân de fapt pe-aproape, pe posturi călduțe. Cei care „vin” sunt de fapt aici de mult. De prea mult timp.
„Finalul” mandatului lui Ciucă consemnează însă primul act ale unei catastrofe greu de imaginat în urmă cu câțiva ani: ratarea aderării la spațiul Schengen, cele mai mari scumpiri din ultimii 20 de ani, o criză energetică ce n-a fost rezolvată absolut deloc și care riscă să se adâncească și mai mult, o criză fără precedent a sistemului de învățământ și 75% din populație care crede sincer că România merge pe-o cale greșită, acum.
„Plusul” e doar în buzunarele lor, ale PSDNL. Pensiile speciale intacte, bonusuri și măriri. Pentru ei, atât.
Dacă e să coboare din scaun, Ciucă se va așeza pe un altul, la fel de călduț, cu aceeași pensie specială de 18.000 de lei pe lună și aceleași beneficii aproape inimaginabile.
În cel „mai bun caz”, urmează actul doi dintr-un film horror care pare că n-are cum să se încheie decât anul viitor, la vot. Altfel, același guvern, poate sub o altă denumire, va prelungi aceeași agonie. Până când PSDNL se decide cum ne mai aruncă praf în ochi, puteți parcurge „cartea neagră”, bilanțul a ceea ce a însemnat acest Guvern pentru țară și implicit pentru voi: https://usr.ro/…/05/Cartea-neagra-a-guvernarii-PSD-PNL.pdf”, spune deputatul Daniel Blaga, președinte al USR Dâmbovița.