Dum. sept. 8th, 2024

”Minciuna are picioare scurte.

S-a stârnit scandalul la ultima ședință a Consiliului Județean Dâmbovița, iar unii dintre aleși s-au dat în stambă. De departe s-a evidențiat chiar primul ales al județului, domnul Corneliu Ștefan.

Domnia sa susține că Instituția Prefectului Dâmbovița nu ar fi trimis nicio solicitare Guvernului României pentru a cere sumele necesare refacerii drumului din munte, distrus după necazurile aduse de vreme.

Că nu este așa o știe prea bine și domnul președinte, care a transmis de altfel, în primă fază, că o sumă de 5,6 milioane de lei ar rezolva problema infrastructurii din zona Cheile Tătarului. S-a ținut cont de opinia sa și așa a fost trimisă adresa către Guvern.

Ulterior, consultându-se, probabil, cu firmele de casă, domnul Ștefan dublează suma și spune acum că ar fi necesare aproape 11 milioane de lei, fără TVA.

Nu înțeleg nici bâjbâiala domnului Ștefan, care se joacă cu cifrele de ordinul milioanelor și nici declarațiile sale mincinoase.

Dâmbovițenii trebuie să știe adevărul – reprezentanții Guvernului în teritoriu au solicitat la timp banii necesari pentru refacerea drumului afectat de inundații.

În loc să strângă rândurile și să unească toate forțele pentru binele județului, domnul președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, dezbină.

Las în cele ce urmează comunicatul Instituției Prefectului Dâmbovița cu explicațiile corecte și pertinente.

Și îmi exprim indignarea cu privire la atacurile la adresa colegei Marinela Manea, subprefect al județului Dâmbovița.”, precizează deputatul Daniel Blaga, președintele USRPLUS Dâmbovița.

Comunicat de presă Instituția Prefectului Dâmbovița

<< Având în vedere afirmațiile publice ale Președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, domnul Corneliu Ștefan, în ședința ordinară a Consiliului Județean Dâmbovița, ce a avut loc miercuri, ora 14.00, cu privire la faptul că “Prefectura Dâmbovița nu a transmis nicio solicitare către Guvernul României” în vederea alocării unor sume de bani din fonduri la dispoziția Guvernului, pentru refacerea obiectivelor din zona montană a județului Dâmbovița afectate ca urmare a fenomenelor hidro-meteorologice manifestate în data de 20 iulie a.c, suntem în măsură să facem următoarele precizări:

În data de 22 iulie 2021 Comitetul Județean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat Hotărârea nr. 136/22.07.2021 pentru solicitarea alocării unor sume de bani din fonduri la dispoziția Guvernului în vederea refacerii obiectivelor afectate în zona montană a județului Dâmbovița, respectiv porțiunea afectată din DJ 714, un pod care face legătura cu zona de camping de la Zănoaga și podul către zona Horoabe.

Astfel, au fost întocmite, la nivelul Instituției Prefectului și al Consiliului Județean Dâmbovița, Proiectul de Hotărâre de Guvern și nota de fundamentare, înregistrată în cadrul IP Dâmbovița cu nr. 7398/23.07.2021 și în cadrul CJ Dâmbovița cu nr. 18065/22.07.2021.

În data de 26 iulie a.c, Instituția Prefectului Dâmbovița a înaintat către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru analiză, avizare și supunere spre aprobare, Proiectul Hotărârii de Guvern privind alocarea sumei de 5.600 mii lei din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul pe anul 2021, pentru județul Dâmbovița, în vederea realizării în regim de urgență a lucrărilor necesare pentru refacerea și punerea în siguranță a unor obiective de infrastructură de interes județean, afectate ca urmare a calamităților naturale.

Drept urmare, considerăm că instituția noastră nu este pasivă față de interesele comunității dâmbovițene, astfel că au fost întreprinse demersurile necesare pentru a obține fonduri în vederea refacerii obiectivelor afectate în zona montană.

Biroul de presă al Instituției Prefectului Dâmbovița >>