27 aprilie 2024
Deputatul Daniel Blaga, liderul USR PLUS Dâmboviţa: “Bugetul Primăriei Municipiului Târgovişte: plus la investiţii, minus la funcţionare…”

Deputatul Daniel Blaga, liderul USR PLUS Dâmboviţa: “Bugetul Primăriei Municipiului Târgovişte: plus la investiţii, minus la funcţionare…”

Pe repede înainte, aşa pare că s-au pus bazele bugetului municipiului Târgovişte din acest an. Ce nu este însă de înţeles este faptul că şefii Primăriei au prevăzut în proiectul de buget să ia bani de la funcţionarea instituţiei şi să îi îndrepte către capitolul investiţii.

La prima vedere, ne-am bucura dacă am vedea că edilii târgovişteni sunt atât de generoşi cu investiţiile în localitate. Bucuria trece însă repede când constatăm că, intenţionat sau nu, s-au luat din sumele obligatorii destinate funcţionării şi s-au trecut mai mulţi bani pentru investiţii.

Logica ne spune însă că dacă nu sunt bani pentru funcţionare, cine mai munceşte pentru investiţii?

Întrebări peste întrebări la care, până acum, mai-marii din Primăria Târgovişte nu vor să răspundă.

Specialiştii spun clar că Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, prevede: “cheltuielile secţiunii de funcţionare sunt acoperite obligatoriu”

“ART.2 Pct. 50. secţiune de funcţionare – partea de bază, obligatorie, a bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2), cu excepţia bugetelor fondurilor externe nerambursabile şi a bugetelor împrumuturilor externe şi interne, care cuprinde veniturile necesare finanţării cheltuielilor curente pentru realizarea competenţelor stabilite prin lege, precum şi cheltuielile curente respective. “Cheltuielile secţiunii de funcţionare, prevăzută la alin. (1) pct. 50, sunt următoarele: a) cheltuieli de personal; b) bunuri şi servicii; c) dobânzi; d) subvenţii; e) transferuri curente între unităţile administraţiei publice; f) alte transferuri pentru cheltuieli curente; g) asistenţă socială; h) rambursări de credite; i) alte cheltuieli; j) împrumuturi pentru instituţii şi servicii publice locale sau activităţi finanţate integral din venituri proprii. Art. 49, pct. 8: „Autorităţile administraţiei publice locale pot să prevadă şi să aprobe vărsăminte din secţiunea de funcţionare pentru secţiunea de dezvoltare numai dacă au asigurate integral venituri programate necesare acoperirii cheltuielilor secţiunii de funcţionare. „Art. 49, pct. 9: „Pe parcursul execuţiei bugetare, ordonatorii de credite asigură în totalitate cheltuielile secţiunilor de funcţionare ale bugetelor respective.”

Ori, tocmai aceste prevederi au fost încalcate, având în vedere că, în proiectul de buget, din ventiturile secţiunii de funcţionare au fost propuse viramente către secţiunea de dezvoltare, în sumă de 64.851 mii (64.8 milioane) lei, sumă care ar fi trebuit să rămână pentru asigurarea acoperirii cheltuielilor de funcţionare.

Mai e o zi până când va fi votat bugetul.

Nu ar fi mai bine să lăsaţi banii pentru buna funcţionare şi să îi dirijaţi pe restul, legal, către capitolele necesare dezoltării oraşului?

Ştim că banul este ochiul dracului, dar mai privim şi în ochii electoratului? Da, acelaşi care este îndemnat cu tărie, încă din primele zile ale anului, să îşi plătească la timp taxele şi impozitele locale.

Hai, că se poate…“, a îndemnat deputatul Daniel Blaga, liderul USR PLUS Dâmboviţa.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial